Dragi dieteticieni,

Cu emoție și bucurie, am ajuns la momentul în care profesia de dietetician în România este reglementată legislativ. Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 256/2015 privind exercitarea profesiei de dietetician, precum și înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Dieteticienilor din România (CDR), au fost publicate în Monitorul Oficial. După o perioadă lungă așteptare și nenumărate demersuri pentru recunoașterea profesiei noastre, iată că rezultatele au apărut. Munca grea va începe abia de acum. Se așteaptă de la noi să facem dovada unui înalt profesionalism. Suntem nutriționiști și dieteticieni care vom activa în Sistemul de Sănătate din România, în calitate de specialiști, nu vom fi nici într-un caz comercianți de “produse miraculoase “sau “ceaiuri vindecătoare”, având doar interese financiare, ci ne vom pune în slujba sănătății umane, cu toate resursele, abilitățile și cunoștințele noastre. Drumul nostru, de acum încolo nu poate să aibă decât un singur parcurs, “să muncim, căci știința nu vine de la sine, fără eforturi continue” (Grigore Moisil). Acum este momentul să ne unim eforurile și să construim împreună drumul acestei profesii. Am încredere în rolul pe care îl putem avea prin profesia noastră, am încredere în voi, am încredere că despre noi se poate auzi prin vocea pacienților și mulțumesc, de asemenea, celor care au avut încredere în noi.

Felicitări vouă tuturor Dieteticienilor din România!

Dietetician Florina Daniela Ruța